
Primavara se apropie cu pași mărunți, dar siguri si apăsați. Am văzut zilele trecute in centrul Londrei câțiva copăcei înfloriti si mi-am dat seama ca abia astept sa se ridice cețurile din grădina si sa pornim grătarul! Am sa intru in competiție cu Alex ( cumnatul), care se va grăbi sa întoarcă pe grătar roșiile si ardeii, pentru a face loc micilor delicioși si fripturii marinate cu condimente si vin. Si abia astept turul grădinilor: in fiecare weekend sa ne adunam la câte un alt prieten. Pentru ca stii bine, carnea la grătar nu are niciodată același gust la toată lumea si, de aceea, e o încântare sa poți sa te alinți cu tot felul de gusturi…si povestirile de vitejie despre cum au fost preparati cei mai buni mici cu toate că, i-au cumpăratcu totii din același loc 🙂
Dar pana atunci, pentru ca stiu sigur ca imi va fi dor după mâncărurile de iarna, am sa ma asigur ca mai am câteva borcane de zacusca, gemuri de capsuni si coacăze – nelipsite din clătite, si bineînțeles murături. De altfel, muraturile sunt esențiale in aceasta perioada, cel putin asa spune bunica-mea. Intotdeauna ne spunea ca murăturile, oridecare ar fi ele, restabilesc flora intestinală si ajuta la calmarea stomacului. Pe de alta parte, părinții imi spuneau același lucru despre iaurt, sana sau lapte bătut. Vacantele, concediile la munte sau la mare, micul dejun luat pe graba, au avut mereu imaginea poveștilor studențești ale părinților mei cu iaurt si covrigi mâncate dimineața la alimentarele de pe vremuri, care aveau niște mese înalte. Cred ca din acest motiv si acum mănânc sana cu covrig din picioare.
Robert
Noutăți